Cu … sau fără brand?

Revin la discuţia despre brandul Fălticeni provocată fiind de întrebarea unui internaut “Ce brand ar putea adopta Fălticeniul, în acest oraş nu mai există economie?” Formal i-aş da dreptate interlocutorului meu virtual, dar voi răspunde la intrebarea sa printr-o altă întrebare: De ce ar veni un investitor la Fălticeni? (şi altfel decât în vizită, bineînţeles)

Tocmai de aceea cred că brandul, totuşi, contează. Conştient sau nu, oamenii îşi bazează deciziile cu privire la locul unde se stabilesc, la locaţia de vacanţă precum şi la zona unde investesc, în funcţie de imaginea acesteia. Cu cât această imagine este mai puternică şi mai cunoscută cu atât cresc şi şansele cetăţii, respectiv ale oamenilor cetăţii de a prospera.

Acest amestec de substanţă şi sentimente, de fapte şi impresii, de adevăr şi imaginaţie care este brandul, contribuie semnificativ la poziţia unui spaţiu în caruselul globalizării. Într-o primă instanţă poate conta preţul cât mai mic al forţei de munca şi existenţa unei minime infrastructuri dar, în timp, acestea nu sunt suficiente şi duc inevitabil, la o altă relocare a respectivei investiţii.

Procesul de realizare a unui brand de oraş, recognoscibil, nu este unul facil, dimpotrivă. Cu toate acestea cred că este un risc care merită a fi asumat. Punctul de plecare al unui astfel de demers il constituie analiza internă. Care sunt datele de la care pornim, plusurile şi minusurile oraşului. Imaginea târgului de altă dată rămasă pe retina noastră este una pe de o parte culturală, iar pe de alta comercială. Ce au lăsat anii comunismului asupra urbei noastre este o altă poveste ce îşi merită propriul „cronicar”. Din punctul meu de vedere, într-o abordare generalistă, aş miza pe latura culturală a oraşului la care aş adauga pe lista de priorităţi educaţia şi „moştenirea” în ale pomiculturii şi pisciculturii (atât cât mai avem, până nu este îngropată de alte interese comerciale). De obicei un brand se leagă de un obiectiv istoric sau arhitectonic, o personalitate sau, de ce nu, de o activitate economică specifică, tradiţională sau nu. Interesant cred, este faptul că Fălticeniul are deocamdată „povestea”, a ceea ce a fost şi potenţial ar putea deveni. Avem povestea lui Sadoveanu si cea a lui Creangă. Avem povestea sculpturală a maestrului Irimescu şi cea critică a lui Eugen Lovinescu iar enumerarea ar putea continua. Important este cum fructificăm această istorie fabuloasă a oraşului şi a zonei fără a cădea în desuetudine. Ne supără veşnica noastră „marginalitate” vis-a-vis de Bucovina. Paradoxal, de ani buni, suntem şi nu suntem pe harta turistico-investiţională a zonei/ judeţului. Poate că este timpul să ne asumăm marginalitatea ca un fapt pozitiv. Să avem privirea şi atitudinea activă ce ţi-o conferă obiectivitatea perspectivei şi să ne construim istoria noastră viitoare în complementaritate cu ţinutul Bucovinei, ca o întregire şi nu ca o dublură. Vă invit la un exerciţiu de imaginaţie şi atitudine. Care sunt, în opinia dumneavoastră, elementele ce ar putea sta la baza unui brand al Fălticeniului.

Şi revenind la pragmatism, cred faptul că dezvoltănd calităţile şi specificul urbei şi participând nu din postura de spectatori pasivi la creşterea ei, vom aduce şi adevăraţii investitori nu doar „tunarii”.
(Brînduşa Săvescu)

Brandul Falticeni ?!

Avem nevoie de un brand pentru Falticeni? Voi raspunde la intrebare printr-un banc, citit nu demult, unde altundeva decat pe net: “Soricelul il intreaba pe hamster: Explica-mi si mie te rog de ce pe tine oamenii te iubesc, te iau in casa lor, te hranesc, te lasa sa te joci cu copiii, iar pe mine ma vaneaza si ma otravesc, cand in esenta nu sunt mari diferente intre noi? Ei vezi, raspunde hamsterul, asta e brandingul.” Aceasta gluma este relevanta pentru efectele unui brand bine realizat. Un oras cu o imagine pozitiva isi vinde mai bine serviciile si produsele, atrage investitii si oameni calificati, gaseste oportunitati de dezvoltare mult mai usor in faimosul “sat global”. Dar, daca orice student la marketing poate spune care sunt beneficiile unui brand de succes, trasarea si parcurgerea etapelor pentru realizarea lui sunt mult mai anevoioase pentru o companie si cu atat mai mult pentru un oras. Cate dintre orasele Romaniei se pot lauda ca si-au construit un brand recognoscibil… Desigur incercari au existat. Poate cel mai consistent brand din Romania il are Sibiul. Datele sale geografice, istorice, culturale precum si beneficiul de a fi Capitala Culturala Europeana in 2007 dar si stradania oamenilor locului au facut din Sibiu un brand… criticabil, perfectibil dar dincolo de orice discutie un brand. Un alt argument în favoarea crearii unui brand il da chiar modul nostru de functionare, manipularea si seductia au adanci radacini in natura conditiei umane. Si ce poate fi mai seducator, ce manipuleaza mai bine decat un brand bine construit. Vezi cazul Coca Cola. Chiar daca exemplul dat nu se refera la un oras, totusi e unul dintre cele mai sugestive exemple din istoria marketingului.

Trecand in alt registru, modalitatile practice utilizate in marketingul urban s-au dezvoltat, din secolul XIX – de la activitatile de promovare realizate de cei care aveau de castigat de pe urma dezvoltarii orasului, la practicile rafinate de astazi ale administratiilor municipale, a caror abordare este una antreprenoriala. Daca intr-o prima forma guvernarea dadea atentie modernizarii administrative, organizarii teritoriale si eficientei serviciilor din ce in ce mai mult in contextul actual, accentul trece pe prioritati economice precum competitivitatea teritoriala, atragerea de investitii de capital (cf. Brenner, 2003). Astfel utilizarea marketingului este o consecinta fireasca a noii maniere de guvernare.
Astfel Hubbard si Hall (1998) descriu un model de guvernare antreprenoriala a carui scop ar fi transformarea orasului fordist intr-um oras al si pentru consum. Realizarea acestui deziderat implica o serie de politici si anume: reamenajarea la scara larga a spatiului, regenerarea culturala, parteneriatul public privat, mega-evenimentele, campaniile publicitare etc. Alt aspect remarcat de literatura de specialitate il constituie existenta a doua orase, unul exterior ce poate fi intr-un mod oarecum superficial, definit de peisajul si arhitectura sa urbana, si un altul intern, orasul din mintea fiecaruia. Acesta se construieste subiectiv pe baza experientelor si mesajelor primite si asimilate de fiecare dintre noi. Cele doua orase coexista si interactioneaza astfel incat in final imaginea unui oras este cel mai bine descrisa de relatia dintre spatiul real, obiectiv si perceptia asupra acelui spatiu. De aceea “nu orasul ci imaginea orasului trebuie planificata” iar “manipularea imaginii, culturii si experientei citadine devine probabil partea cea mai importanta in aceasta era antreprenoriala”.

In contextul actual in care competitia pentru resurse a devenit acerba, necesitatea transformarii intr-un brand de succes este cu atat mai necesara. Iar faptul ca stadiul actual al dezvoltarii oraselor tarii implica o ardere a etapelor, realizandu-se pe de o parte modernizarea administrativa, reorganizarea teritoriala si eficientizarea serviciilor, iar pe de alta parte atragerea de investitii sub toate aspectele, cu atat mai sensibila si urgenta devine maniera de abordare a brandului cetatii.

Tinand cont de toate acestea cum poate Falticeniul fi transformat intr-un brand? Care sunt elementele obiective, reale care il diferentiaza si il pastreaza pe retina deopotriva a trecatorului si localnicului? Cum imbogatim sufletul orasului fara ai omori sau banaliza spiritul? Sunt intrebari ale caror raspunsuri trebuie date de noi toti, municipalitate si cetateni ai cetatii, asa cum si efortul necesar transformarii nu poate fi decat unul comun.
(Brindusa Savescu)

Dreptul de a fi civilizati

Prima impresie intr-un loc nou, dincolo de arhitectura si oameni, este data, prozaic, de nivelul de curatenie al spatiului public. Si in acest punct, mi s-ar atrage atentia ca aceasta e treaba administratiei publice locale direct, prin serviciul ei de salubritate, sau indirect prin concesionarea susmentionatului serviciu. Desigur nu as putea decat sa ii dau dreptate ipoteticului meu interlocutor. Dar totusi, noi cetatenii nu putem face nimic pentru urbea noastra ? Intrebare retorica, bineinteles. Gestul in aparenta marunt, de a arunca pe strada ambalajul ciocolatei sau napolitanei ce tocmai le-am mancat ori de a rupe floarea rasarita pe spatiul verde este primul semn al inapetentei noastre pentru un loc public curat. Urmatorul gest (i)logic este cel al sacului menajer plin, lasat la cosul stradal si nu la buncar… e atat de departe… si al resturilor de moloz lasate pe spatiul verde.

Imi povestea cineva o intamplare petrecuta pe alte meleaguri decat cele mioritice, cu ceva timp in urma. Doi romani intr-o excursie. Oprire intr-un camping la munte. Au mancat si se pregateau de plecare fara sa vada cutia goala de conserve lasata in urma – o scapare involuntara, dupa spusele povestitorului. Si “din pamant din iarba verde” a iesit un padurar ce le-a atras atentia, nu fara un gest de lehamite, vazand tara de origine a calatorilor. Doua din invatamintele povestirii ar putea fi: oricat de civilizati ar fi oamenii, niciodata nu strica un paznic, iar coercitia ramane prima metoda de educare.

Revenind la “cestiune”, mai cred in dreptul nostru de a fi civilizati, in pofida multitudinii de exemple zilnice care imi zdruncina aceasta increderea. As miza in primul rand pe educatie, pe cultivarea patriotismului local si doar in caz de forta majora pe taria amenzii “civilizatoare”.
(Brindusa Savescu)

Administraţia fălticeneană – trecut, prezent şi ….premise
Ca fiecare târg moldav si Falticeniul a avut o istorie zbuciumata, marcata fiindu-i facerea de vremile grele. Prima atestare documentara a locului urca la 15 martie 1490, anume satul Fulticeni cumparat de vistiernicul Isac de la Neacsa, fiica lui Hanea. A trebuit sa treaca aproape 300 de ani ca, la 1780, prin hrisovul emis de domnitorul Constantin Moruzzi, sa se nasca Târgul Soldanesti sau Târgul Somuzului. Trecut de la un proprietar la altul, revendicat chiar si în justitie, abia din 1848 tîrgul va apartine oamenilor locului.

De la înfiintare si pâna în 1832, când în Moldova se va aplica Regulamentul Organic, Falticeniul va fi condus de un ispravnic ocupat cu aprovizionarea orasului, un vornic ce avea în grija încasarea taxelor si o capetenie care supraveghea paza cetatenilor. Noua reglementare a adus si o noua forma de administrare si anume eforia, ce a luat fiinta cu adevarat în 1845, fiind formata din trei membri alesi anual de catre localnici. Printre îndatoririle acestor alesi onorifici se numarau: îngrijirea orasului, gestionarea veniturilor si cheltuielilor precum si prezentarea darilor de seama, executarea masurilor luate de guvern, construirea de scoli si închisori, paza contra incendiilor etc. Veniturile erau constituite din taxe platite de toate clasele sociale. În 1832, la Falticeni s-a înfiintat Judecatoria tinutala si Tribunalul, întâiul magistrat al locuitorilor fiind primarul.

Anul 1864 aduce o noua Lege comunala, prin aplicarea careia orasul devine comuna autonoma capatând statut de persoana juridica, la conducere fiind un primar si un Consiliu comunal. Printre primarii ce s-au succedat la cârma orasului îi mentionam pe: Matei Millo, Artur Gorovei, Octav Lovinescu, Vasile Ciurea, Ioan Tatos – nume cu adânci rezonante în cultura locala si nu numai.

Viata fireasca a locului, mai domoala sau mai apriga, va fi marcata definitiv de sistemul comunist instalat în 1944, an dupa care economia Falticeniului pare ca se dezvolta într-un ritm accelerat, “fabrici si uzine” – vorba cântecului – înaltându-se printre dealurile târgului. Din pacate nici unul dintre obiectivele economice nu a rezistat economiei de piata.

Administratia locala s-a numit initial sfat popular iar apoi consiliu popular. Biroul executiv al consiliului popular al orasului se compunea din 7-11 membri, din care un presedinte si doi vicepresedinti. Potrivit legii, presedintii comitetelor si birourilor executive ale consiliilor populare municipale, orasenesti si comunale erau, în acelasi timp, primarii municipilor, oraselor si comunelor. Cu siguranta cel care a marcat imaginea Falticeniului a fost Costica Arteni, primar între anii 1977-1989 si, sa nu uitam, 1996-2000. În prima perioada orasul si-a transformat imaginea si a devenit cel de astazi, cu bune si rele. Pentru a nu cadea însa în pacatul subiectivismului, lasam istoricilor locului dreptul de a face radiografia acelor timpuri.

Schimbarea din 1989 a adus, dincolo de jinduita libertate, posibilitatea de a opta, a actiona fara constrîngeri din exterior si necesitatea asumarii propriului destin. Cei aproape 50 de ani de comunism si de stat paternalist au schimbat în profunzime mentalitatile. Si acest lucru se vede si în perceptia atributiilor administratiei publice locale de catre populatie. Primarii ce au condus destinele orasului dupa 1989 au fost în rânduiala cronologica: 1990 – Sabin Ghilea, 1990 – 1992 Constantin Bulaicon, 1992 – 1996 George Gramada, 1996 – 2000 Costica Arteni, 2000 – 2004 Ghiorghi Cornia si, din 2004, Vasile Tofan. Cu totii s-au confruntat cu declinul economic al urbei si cu asteptarile concetatenilor. Cînd si cum se vor rezolva problemele noastre ale tuturor, timpul va raspunde sau poate nu?! Poate schimbând câte putin din modul de gândire si de actiune al fiecaruia dintre noi se va schimba si destinul urbei noastre.

Si pentru ca vorbeam de schimbare, intervalul 2005 – 2007 presupune, din punctul de vedere al administratiei publice locale, un efort de adaptare si asimilare a cerintelor acquis-ului comunitar. În conformitate cu Tratatul de Instituire a unei Constitutii pentru Europa ce formuleaza principiile fundamentale ce stau la baza exercitarii competentelor Uniunii, si anume proportionalitatea si subsidiaritatea, va avea loc un transfer de competente la nivelul autoritatilor locale si regionale. Autoritati ce trebuie sa creeze conditii-cadru pentru dezvoltarea economiei de piata, sa utilizeze eficient fondurile pentru proiecte de dezvoltare regionala si locala si, nu în ultimul rând, sa furnizeze servicii de buna calitate cetatenilor.

Cresterea institutionala ca si cea individuala este marcata deopotriva de conditii exterioare, obiective – a timpurilor si interioare. Ne dorim neîndoielnic ca premisele dezvoltarii noastre sa fie favorabile însa, pentru ca “Dumnezeu îti da dar in traista nu îti pune”, efortul nostru colectiv – administratie publica locala si societate civila – îsi va spune în final cuvântul.

Brînduşa Săvescu