Flash sucevean

02 DEC| Începând cu data de 30 noiembrie 2011, orele 14.00, trei solicitanţi de azil cazaţi în Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de azil Rădăuţi, judeţul Suceava, aflat în subordinea Oficiului Român pentru Imigrări, au declarat greva foamei, solicitand obţinerea unei forme de protecţie în România şi eliberarea documentelor de călătorie, în regim de urgenţă.
Conform procedurilor legale, personalul Centrului Regional Rădăuţi a informat şi a solicitat sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, pentru monitorizarea stării de sănătate a solicitanţilor.
Cererile de azil ale celor în cauză se află în curs de soluţionare, urmând ca în perioada următoare să fie emise hotărâri în conformitate cu legislaţia în domeniul azilului.

6 octombrie 2011
Redactor rubrică – Silviu Buculei
_____________________________
Traficul de călători pe Aeroportul Suceava este în scădere - Conform directorului aeroportului, comandorul în rezervă Dumitru Sahlean, de la 34.000 de pasageri în 2010 s-a ajuns la 25.000 în primele luni ale acestui an, în condiţiile în care pe Aeroportul Suceava operează doar compania aeriană Tarom cîte două curse pe zi: Suceava-Bucureşti şi retur.
Consiliul Judeţean Suceava a întocmit un proiect privind modernizarea Aeroportului de la Salcea, iar Guvernul a aprobat la începutul lunii iulie actul normativ privind modernizarea aeroportului Suceava cu fonduri europene şi guvernamentale.
Proiectul în valoare de 39 de milioane de euro presupune, printre altele, construcţia unui turn de control nou, extinderea cu 600 de metri a pistei de aterizare – decolare, precum şi modernizarea sistemului de balizaj.

Numărul infracţiunilor comise în şcoli şi în vecinătatea unităţilor de învăţământ din judeţul Suceava a scăzut cu 70% - Declaraţia a fost făcută de adjunctul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, comisarul-şef Ioan Crap, la şedinţa anuală a directorilor de şcoli cu conducerea IŞJ Suceava. Potrivit comisarului-şef Ioan Crap, „această situaţie se datorează relaţiei deosebite de cooperare a IPJ Suceava cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, dar şi cu marea majoritate a unităţilor de învăţământ din teritoriu. În prezent, IPJ Suceava desfăşoară mai multe proiecte, în parteneriat cu IŞJ Suceava, pentru pregătirea juridică şi antiinfracţională a elevilor din unităţile de învăţământ. Totodată există un plan de măsuri care a fost realizat la iniţiativa prefectului Sorin Arcadie Popescu, pentru asigurarea unei siguranţe crescute în unităţile de învăţământ.

„Şi ei au fost ca noi”, expoziţie dedicată împlinirii a 70 de ani de la Holocaustul transnistrean. – Muzeul Bucovinei, Biroul Istorie, în colaborare cu Serviciul Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale, organizează luni, 10 octombrie, expoziţia documentară „Şi ei au fost ca noi”, dedicată împlinirii a 70 de ani de la Holocaustul transnistrean. Acţiunea va avea loc, începând cu ora 10:00, la Muzeul de Istorie din Suceava iar expoziţia îşi propune să creeze un moment comemorativ pentru cei care au căzut victime Holocaustului nazist. Vor fi expuse copii după documente aflate în Arhivele Naţionale ale Serviciului Judeţean Suceava referitoare la evacuarea evreilor din comune şi internarea acestora în lagăre, ordine şi circulare, tabele, cereri, rapoarte, corespondenţă referitoare la evacuarea evreilor din judeţul Suceava şi la integrarea lor în lagăre de concentrare. În aceeaşi expoziţie vor fi expuse copii după cereri privind acordarea de ajutoare repatriaţilor din Transnistria, acte de paupertate şi adeverinţe cu privire la deportarea în Transnistria, tabele nominale privind distribuirea de ajutoare către evreii din Rădăuţi repatriaţi în Transnistria, precum şi documente ce conţin informaţii cu privire la situaţia artiştilor de origine etnică evrei.

Cererile de acordare a subvenţiilor la căldură au început să ajungă la populaţie – Acest lucru se realizează prin intermediul asociaţiilor de proprietari, cărora le-au fost distribuite 8.000 de formulare de acest tip, de către Primăria Suceava. În cazul sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, subvenţia la căldură se acordă celor al căror venit maxim pe membru de familie este de 786 lei, în vreme ce pentru persoanele singure, venitul maxim admis este de 1.082 de lei. Pentru cei care au centrale pe gaz sau se încălzesc pe bază de lemne, venitul maxim admis este de 615 lei/membru de familie. Cererile completate pot fi depuse la asociaţiile de proprietari în cazul celor care beneficiază de căldură în sistem centralizat, cererile pentru cei care se încălzesc pe bază de gaz metan se ridică şi se depun la sediul Primăriei Suceava, iar pentru încălzirea pe lemne, la sediul micro-primăriei din Burdujeni. Termenul limită de depunere a cererilor de acordare a ajutoarelor de încălzire a locuinţelor este 1 noiembrie, cei care le depun după data respectivă pierzând subvenţia pentru prima lună de iarnă.

”Târgul Lăptarilor” şi „Drumul lemnului” la Câmpulung Moldovenesc – Primul este un eveniment dedicat crescătorilor de animale şi procesatorilor iar Drumul lemnului este un festival aflat la prima ediţie. Acestea vor avea loc la Câmpulung Moldovenesc, pe 8 şi 9 octombrie.
Cele două manifestări se vor desfăşura pe stadionul municipiului, zona comercianţilor fiind strict delimitată de restul festivalului. Pe pista de atletism va circula pentru două zile mocăniţa, instalată special pentru această sărbătoare, iar pe teren vor fi expoziţii şi concursuri de frumuseţe pentru câini ciobăneşti, vaci şi cai de tracţiune. Vizitatorii vor mai putea vedea o stână tradiţională la care vor putea degusta produse specifice obţinute la stână, demonstraţii ale meşterilor populari, expoziţii gastronomice şi vor asista la spectacole susţinute de Paula Seling, Marius Bratu, ”Fără Zahăr”, ”Direcţia 5” și concursuri pentru copii şi adulţi.
Evenimentul va începe sâmbătă, 8 octombrie la ora 10 şi se va încheia duminică, 9 octombrie după miezul nopţii.
Festivalul câmpulungean face parte dintr-un proiect mai amplu ”Drumul Lemnului”, iniţiat în parteneriat de CJ Suceava şi Primăria municipului Câmpulung Moldovenesc şi finanţat în cadrul Programului Operaţional(POR) 2007-2013.

“Noaptea bibliotecilor” va deveni o tradiţie la Suceava - Deşi celebrată pentru prima dată la nivelul municipiului Suceava, “Noaptea bibliotecilor” a stârnit curiozitate în rândul cetăţenilor de toate vârstele, evenimentul a fost un succes prin numărul mare de oameni care s-au regăsit în bibliotecă în noaptea de sâmbătă şi de faptul că o parte dintre aceştia au stat la rând pentru a beneficia de un portret pe care maestrul Mihai Pînzaru-PIM la realizat gratuit cu prilejul «Nopţii bibliotecilor”. Aşadar după ce în jur de 300 de suceveni au călcat, sâmbătă noapte, pragul Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera” din Suceava, pentru a lua parte la evenimentul intitulat “Noaptea bibliotecilor”, o manifestare desfăşurată pe 1 octombrie la nivel naţional, directorul bibliotecii, Gabriel Cărăbuş vrea ca “Noaptea bibliotecilor” să devină o tradiţie la Suceava.

23 septembrie 2011
Redactor rubrică – Silviu Buculei
_____________________________
Concursuri pentru nevăzători
Sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 9:30, la Clubul Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Suceava se vor desfăşura, fazele judeţene a două concursuri: „Pe meridianele lumii”, destinat nevăzătorilor din întreg judeţul, şi „Imaginea ta contează”, concurs destinat doar nevăzătoarelor.
„Pe meridianele lumii”, este un concurs de cultură generală în cadrul căruia concurenţii trebuie să răspundă la un set de întrebări din diverse domenii ale cunoaşterii.
Cel care se poziţionează pe primul loc va reprezenta asociaţia, respectiv judeţul Suceava, la faza zonală a competiţiei „Pe meridianele lumii”.
Cel de-al doilea concurs, „Imaginea ta contează”, este destinat exclusiv femeilor nevăzătoare, care vor avea de trecut prin câteva probe de aptitudini, vor fi jurizate creaţiile spontane ale concurentelor, dar şi de compunere (realizarea unui catren, cu ajutorul a două, trei cuvinte propuse de juriu).
La ambele concursuri, premiile sunt în valoare de 500 de lei, la care se adaugă şi diplome. Cel mai cunoscut eveniment sărbătorit an de an de nevăzătorii suceveni este „Ziua Bastonului Alb” – pe 15 octombrie, când vor fi organizate mai multe concursuri şi programe artistice cu şi pentru nevăzători.

Ziua Mondială a Inimii
Sărbătorită pe 29 septembrie, Ziua Mondială a Inimii a început deja să fie marcată în judeţul Suceava de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică prin determinări ale tensiunii arteriale, glicemiei şi greutăţii, prin campanii de informare şi alte acţiuni menite să atragă atenţia asupra importanţei sănătăţii inimii.
După ce săptămâna trecută au fost făcute determinări în localităţile Voitinel şi Burla, în perioada 22-23 septembrie vor avea loc o campanie de informare a viitoarelor cadre medicale şi alte determinări ale tensiunii arteriale, glicemiei şi masei corporale la Şcoala Postliceală Sanitară de Stat Suceava şi Şcoala Postliceală Sanitară Christiana Suceava, iar astăzi, la Vicovu de Sus, se va desfăşura o activitate mai amplă, care va cuprinde „Crosul inimii”, determinări, consultaţii medicale şi distribuirea de materiale informative.
Ziua Mondială a Inimii a fost celebrată sub auspiciile Federaţiei Mondiale a Inimii (World Heart Federation – WHF) în ultima duminică din septembrie, începând cu anul 2000. Acum manifestările mondiale dedicate inimii au loc la data fixă de 29 septembrie şi sunt coordonate pe plan internaţional de parteneriatul dintre WHF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Târgul „Expo Casa Ambient & Expomob Design”
În perioada 22-25 septembrie 2011, la Shopping City Suceava, se desfăşoară târgul „Expo Casa Ambient & Expomob Design”, manifestare care este organizată pe două saloane tematice: Expo Casa şi Expomob Design.
Târgul, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Shopping City Suceava, şi-a propus să strângă în acelaşi loc companiile care activează în sectoarele construcţiilor şi amenajărilor interioare, precum şi ale celor conexe, prezentând vizitatorilor soluţii tehnice, materiale şi idei deosebite.
Timp de 4 zile, cele peste 30 de companii participante la târg vor prezenta ultimele tendinţe în materie de amenajări interioare, exterioare şi mobilier. Un element inedit în programul târgului îl va constitui Concursul Tăietorilor de Lemne – etapa Shopping City Suceava, ce se va desfăşura sâmbătă, 24 septembrie 2011. Expoziţia va putea fi vizitată zilnic, între orele 10 şi 18, intrarea fiind liberă.

O nouă campanie a Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec
Sâmbătă, 24 septembrie, în judeţul Suceava, se va derula o nouă campanie a Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec privind colectarea deşeurilor electrice şi electronice. Actuala campanie se va desfăşura în oraşele Liteni şi Dolhasca. Toţi participanţii vor fi înscrişi automat la o tombolă, iar tragerea la sorţi va avea loc în cursul aceleaşi zile. Premiile constau în două cuptoare cu microunde, şase maşini de tuns iarba şi 12 ferăstraie verticale. Campania este organizată de RoRec şi primăriile din Liteni şi Dolhasca. Începînd cu 18 iunie 2011, în urma a patru acţiuni derulate de RoRec în şapte localităţi sucevene s-au adunat aproximativ 15 tone de deşeuri electrice şi electronice.

21 septembrie 2011
_____________________________
Produse agricole sustrase la Frasin

Ca şi în anii anteriori, prevenirea şi combaterea sustragerii de produse agricole a devenit, în această perioadă a anului, o prioritate pentru lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, echipajele de jandarmerie urmărind în cadrul misiunilor stoparea furturilor de produse din recolta de toamnă.
Marţi, 20 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce executau serviciul de ordine şi siguranţă publică pe raza oraşului Frasin, membrii unui echipaj de jandarmerie din cadrul postului montan din localitate au observat un atelaj hipo încărcat cu produse agricole. La vederea jandarmilor, cei doi ocupanţi ai atelajului au dat semne de agitaţie şi au mărit viteza de deplasare, însă au fost opriţi de către membrii echipajului.
Jandarmii au constatat că persoanele în cauză sunt L. Radu, de 46 de ani, din com. Capu Câmpulului şi minorul C.C., de 16 ani, din oraşul Frasin, iar la controlul atelajului a fost găsită cantitatea de aproximativ 200 kg. lucernă, a cărei provenienţă nu a putut fi justificată. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că cei doi au sustras produsele agricole de pe un teren cultivat aflat la limita dintre oraşele Frasin şi Gura Humorului.
Bunurile sustrase au fost restituite proprietarului, iar în cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi furt calificat, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului în vederea continuării cercetărilor.

Informaţii de ultima oră privind recensamântul populaţiei 2011
Persoanele aflate pe teritoriul României şi care nu au fost recenzate vor avea obligaţia să se prezinte la comisia de recensământ din localitate în care se află temporar până la 31 octombrie.
Conform preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, Vergil Voineagu, HG 1502/2009 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011prevede obligativitatea persoanelor de a declara datele cerute, iar pentru a limita rata de non-răspunsuri există şi sancţiuni contravenţionale, limitele fiind între 2.000 şi 5.000 de lei.
Vergil Voineagu a declarat că la acest recensământ datele sunt înregistrate pe libera declaraţie şi nu vor fi solicitate documente. “De asemenea, populaţia trebuie să fie conştientă c
“De asemenea, populaţia trebuie să fie conştientă că datele sunt confidenţiale, cine încalcă confidenţialitatea prevăzută în cadrul legislativ este supus rigorilor legii”, a mai afirmat Voineagu.
„Acest recensământ al populaţiei şi locuinţelor este o cercetare statistică oficială amplă, obligatorie pentru toate ţările Uniunii Europene, care se realizează o dată la 10 ani. Prin această cercetare se realizează numărarea oficială a populaţiei pe teritoriul unei ţări, în toate unităţile administrativ-teritoriale”, a mai spus Vergil Voineagu. Acesta este primul recensământ care are loc după aderarea României la UE.

20 septembrie 2011
Redactor rubrică – Silviu Buculei
_____________________________
Aproximativ 200 de jurnalişti din peste 30 de ţări se află în judeţul Suceava, într-o vizită de două zile. Ei fac parte din Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism. Astăzi, membrii Federaţiei Internaţionale vor vizita mănăstirile Moldoviţa şi Suceviţa, Muzeul Ouălor încondeiate de la Moldoviţa şi atelierele de ceramică neagră de la Marginea. Programul de miercuri cuprinde vizitarea comunei Ciocăneşti unde cei care vor dori vor putea practica plutăritul pe râul Bistriţa. Tot la Ciocăneşti va fi organizată o expoziţie gastronomică. Jurnaliştii sînt din aproape toate ţările Uniunii Europene, dar şi din Statele Unite , Canada , Rusia, Ucraina, Turcia, Liban, Egipt, Mexic , Venezuela şi Republica Panama . În 2009, Federaţia
Silviu buculei: În 2009, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism a acordat României de trei ori premiul „Mărul de Aur”, echivalentul Oscarului în turism. Primul premiu a fost acordat în 1975, pentru mănăstirea Moldoviţa, zona premiată fiind cea a Bucovinei.

În cinci oraşe din ţară, Suceava, Iaşi, Timişoara, Bucureşti, Târgu Mureş, va fi lansată concomitent, astăzi, 20 septembrie, la ora 11:00, Campania „Ascultă-i sufletul”, care se adresează părinţilor şi specialiştilor care interacţionează cu copiii (cadre didactice, psihologi, medici, asistenţi sociali). Sub sloganul „Trupul se vindecă repede. Sufletul nu”, campania , organizată de Organizaţie Salvaţi Copiii, se va derula, la Suceava, în perioada septembrie – decembrie 2011. Studiile arată că 80% dintre copiii victime ale abuzului, indiferent de forma în care se manifestă acesta, fizic sau emoţional, devin tineri adulţi care pot fi diagnosticaţi cu cel puţin o suferinţă mentală înainte de a împlini 21 de ani. Este vorba de tulburări de ataşament, sindrom de stres posttraumatic, depresie, anxietate, tulburări de alimentaţie, comportament dependent. “Salvaţi copiii” Suceava organizează astăzi o întâlnire şi activităţi pe această temă.
Silviu buculei: La Suceava, au demarat lucrările de refacere a 14 străzi importante, cu fonduri europene. Lucrările au început cu artera principală de circulaţie, de la intrarea dinspre Fălticeni şi de la cea dinspre Botoşani. Totodată vor fi reparate străzi din Burdujeni Sat, se vor face lucrări la podul de la Burdujeni, iar strada Mitropoliei va fi extinsă de la două la trei benzi. După ce a fost contestată de trei ori, licitaţia pentru refacerea a 14 străzi din municipiul Suceava a fost cîştigată de un consorţiu de firme din judeţ.

16 septembrie 2011
Redactor rubrică – Silviu Buculei
_____________________________
Verificări igienico-sanitare în toate şcolile din judeţ

Direcţia de Sănătate Publică Suceava va verifica toate şcolile din judeţ până în luna decembrie pentru a verifica din punct de vedere igienico-sanitar fiecare unitate de învăţământ.
Conform şeful DSP Suceava, dr. Ludovic Abiţei la fiecare început de an şcolar, inspectorii DSP „vizitează” prin sondaj câteva unităţi şcolare, ceea ce s-a întâmplat şi anul acesta, începând cu 5 septembrie. Rezultatele acestui minicontrol vor fi centralizate şi trimise ministerului până pe 19 septembrie, dar controlul de fond care urmează are rolul de a arăta Prefecturii şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava „cum arată şcolile văzute cu ochii DSP-ului”, aşa cum a precizat dr. Abiţei.
De ani de zile şcolile rurale sucevene nu pot obţine autorizaţie sanitară de funcţionare din cauză că nu îndeplinesc cele două condiţii obligatorii: grupuri sanitare moderne şi apă curentă în interiorul unităţilor. În anul şcolar 2010 – 2011, în judeţul Suceava au funcţionat 455 de grădiniţe, din care doar 70 erau autorizate din punct de vedere sanitar; din 424 de şcoli generale, 91 erau autorizate, iar din 41 de licee, DSP a autorizat doar 36.
Potrivit unui raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava privind starea şcolilor la început de an şcolar 2011-2012, din cele 865 de instituţii de învăţământ din judeţ, numai 202 au autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 663 sunt neautorizate.


Medicii neonatologi instruiţi pentru implementarea Registrului Naţional de Vaccinări

Prima instruire a medicilor neonatologi din maternităţile sucevene cu privire la metodologia de introducere a datelor în Registrul Naţional de Vaccinări, intrat în vigoare de la 1 septembrie, s-a desfăşurat joi la Direcţia de Sănătate Publică Suceava.
Potrivit directoarei adjuncte de la DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, aplicaţia de introducere a datelor nu este încă funcţională, încă se lucrează la ea, dar va fi elaborată până la sfârşitul acestei săptămâni. Dr. Zorescu a precizat că nu toate maternităţile din spitalele judeţului sunt dotate cu computere sau au numai unul, astfel că, pentru început, datele despre nou-născuţi şi vaccinări vor fi operate prin serviciile de statistică.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, medicii neonatologi au primit carnetele de vaccinări, în model nou, care se dau mamelor după naştere, la maternitate. Carnetul de vaccinări este editat în limba română şi în engleză şi cuprinde datele de identitate ale copilului, date despre vaccinările recomandate şi calendarul vaccinărilor din România, cele mai multe, 300, fiind distribuite maternităţii de la Spitalul Judeţean Suceava. După medicii neonatologi, vor fi instruiţi medicii de familie din judeţ.

APIA primeşte cereri pentru sprijinul acordat îmbunătăţirii calităţii produselor agricole

Până pe 17 octombrie, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Suceava, pot fi depuse cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică. Conform directorului executiv al APIA, Angela Coroleucă, sprijinul financiar se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi care se află în intervalul de trecere de la agricultura convenţională la cea ecologică, perioadă numită conversie.
Beneficiarii ajutorului sunt persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale care sunt înregistrate; deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie; au un certificat de conformitate în care se menţionează statutul exploataţiei; se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani şi cele care nu sunt datoare la bugetul de stat sau bugetul local.
Operatorii interesaţi pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau doar pentru o exploataţie din apicultură.
În anul 2010 în judeţul Suceava erau înscrişi în agricultura ecologică 2187 de operatori, anul acesta, în evidenţele APIA figurând 3190 de operatori.

Acţiune de control dispusă de ARR Bucureşti în judeţul Suceava
Un număr de 25 de amenzi în valoare de 95.500 de lei au fost aplicate în ultimele 24 de ore de către inspectorii Autorităţii Rutiere Române (ARR) în cadrul unei acţiuni desfăşurate în judeţul Suceava. Controlul a fost dispus de ARR Bucureşti iar acţiunea a fost coordonată de Gabriel Farcaş, şeful Serviciului inspecţie şi control transport marfă din cadrul Inspectoratului Rutier. Acţiunea a urmărit respectarea normelor de efectuare a transportului rutier, existenţa şi valabilitatea documentelor de autorizare, verificarea timpilor de conducere şi odihnă de către conducătorii auto şi echipajele autovehiculelor precum şi verificarea documentelor şi echipamentelor specifice transportului materialelor periculoase. Cele mai mari amenzi în valoare de 10.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea timpilor de conducere şi odihnă. La acţiunea demarată ieri, au participat cinci echipaje din care două de la ARR Suceava şi câte unul de la ARR Neamţ, Botoşani şi Bucureşti. Punctele de control au fost amplasate pe DN 2 în zona localităţilor Spătăreşti şi Dorneşti şi pe DN 17 în zona localităţii Florinta.

15 septembrie 2011
Redactor rubrică – Silviu Buculei
_____________________________

Seminar Naţional pe teme de administraţie publică locală
Instituţia Prefectului-judeţul Suceava organizează, în perioada 16-17 septembrie 2011, la sediul Palatului Administrativ, Sala „Ştefan cel Mare”, Seminarul Naţional “Implementarea abordării integratoare de şanse în administraţia publică”.
Temele care vor fi dezbătute în cadrul seminarului vizează subiecte precum promovarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, eliminarea discriminărilor privind încadrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, precum şi creşterea eficienţei structurilor instituţionale şi a personalului implicat în problematica incluziunii sociale în administraţia publică.
La seminar vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale – Guvernul României, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi ai prefecturilor, autorităţilor publice locale, serviciilor publice deconcentrate, ONG-urilor judeţene şi de la nivel naţional.
În primă zi a seminarului, începând cu ora 10.00, vor fi expuneri de lucrări şi dezbateri în plen, iar sâmbătă, 17 septembrie 2011, începând cu ora 10.00, invitaţii vor participa la o acţiune umanitară la Complexul Terapeutic „BLIJDORP – O Nouă Viaţă” din Suceava şi vor vizita Expoziţia „ Culoare – Formă – Expresie”, la Galeria de Artă „Ion Irimescu”.

Universitatea din Suceava prelungeşte perioada de înscriere
Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava anunţă prelungirea perioadei de înscriere la anumite programe de studii de licenţa şi masterat, pentru sesiunea de admitere din toamna 2011.
Viitorii canddaţi se pot înscrie până pe data de 16 septembrie pentru masterat şi licenţă la facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport, Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Ştiinţe ale Educaţiei (numai master). Până pe 21 septembrie sunt aşteptaţi să se înscrie pentru licenţă şi masterat cei care doresc una din facultăţile Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, Istorie şi Filozofie. Pentru licenţă mai sunt locuri la Istorie, Filozofie, Relații internaționale și studii europene, Științe politice, Asistență socială

14 septembrie 2011
Redactor rubrică – Silviu Buculei
_____________________________

Astronomul Mirel Bârlan vine la Observatorul Astronomic din Suceava

Marţi, 20 septembrie şi miercuri 21 septembrie astronomul Mirel Bîrlan, expert în asteroizi, va fi prezent la Observatorul Astronomic din Suceava. În momentul de faţă, astronomul român lucrează la Observatorul Astronomic din Paris, ocupându-se cu studiul dinamicii corpurilor mici din sistemul solar. Pentru recunoaşterea meritelor sale deosebite din domeniul cercetării asteroizilor, Uniunea Astronomică Internaţională a decis ca numele românului să fie purtat de Asteroidul 10034. Astfel, Asteroidul 10034 Bîrlan stă la loc de cinste în spaţiul cosmic alături de alte nume importante ale oamenilor de ştiinţă români, precum: 2331 Pârvulescu (Constantin Pârvulescu), 4268 Grebenikov (Eugeniu Grebenikov), 6429 Brâncuşi (Constantin Brâncuşi), 9253 Oberth (Hermannn Julius Oberth), 9406 Sanduleak: Sanduleak (Nicolae Sanduleak – astronom American de origine română), 9493 Enescu (George Enescu), 9494 Donici (Nicolae Donici), 9495 Eminescu (Mihai Eminescu) ş.a.

Vernisaj fotografic la Iulius Mall Suceava
O expoziţie inedită de fotografie intitulată “Bucovina, fotografiată de sus”, va fi vernisată miercuri, 14 septembrie, de la ora 18.00, în incinta Iulius Mall Suceava. „Aflat în survol deasupra plaiurilor natale la bordul unui avion monoloc, maestrul internaţional Ştefan Petrescu a surprins emblemele şi frumuseţile obcinilor în 40 de imagini color pe care le expune până la sfârşitul acestei luni. Organizată de Iulius Mall, Uniunea Artiştilor Fotografi din Bucovina (U.A.F.B.) şi Alianţa <> , expoziţia va sta pe simeze la etajul centrului comercial. Artistul cu dublă cetăţenie, română-germană, a realizat fotografii pentru numeroase şi prestigioase publicaţii din România şi Germania”, se arată în comunicatul de presă al complexului comercial.

Nu mănânci tot ce împuşti!
Odată cu începerea sezonului de vânătoare la mistreţ, în judeţul Suceava a apărut şi primul caz de trichinella spiralis. Conform Dr. Petrea Dulgheru, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Suceava în cursul zilei de luni 12 septembrie, a fost adusă la laborator o probă mistreţ de la Valea Putnei, Ocolul Silvic Pojorâta, vânat pe data de 9 septembrie a.c. În urma examenului de laborator prin digestie artificială s-a depistat trichinella spiralis infestaţie masivă. “Atragem atenţia că a început sezonul de vânătoare la mistreţi şi mulţi vânători şi prieteni ai acestora consumă carne de mistreţ înainte de a fi verificată sanitar veterinar punându-şi viaţa în pericol” ne-a precizat Dr. Petrea Dulgheru. Este al treilea caz de trichineloză la mistreţi în cest an. Examenul prin digestie artificială care este cea mai sigură metodă se face la laboratorul DSVSA Suceava şi toţi cei care gestionează fondurile de vânătoare au obligaţia să facă acest examen altfel vor fi sancţionaţi pentru punerea în consum a cărnii fără examen trichineloscopic.

Fundaţia FARA România – 20 de ani în sprijinul copiilor orfani şi abandonaţi
Fundaţia FARA România organizează la Suceava, vineri, 16 septembrie, mai multe evenimente cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate în sprijinul copiilor orfani şi abandonaţi. La ora 16,00, la Casa „Sf. Nicolae” din strada Calea Unirii, Nr. 11 A, va avea loc o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din municipiul Suceava şi din comunele Arbore, Baia, Bogata şi Buneşti, cu reprezentanţi ai unor companii private, bănci, hoteluri, reprezentanţi ai diferitelor culte din România. La ora 18:30, la Biserica Romano – Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava, va avea loc un concert de muzică clasică. Fundaţia FARA este o organizaţie de caritate înfiinţată în anul 1993, care s-a implicat în ajutorarea copiilor, unii dintre ei cu dizabilităţi, printr-o serie de servicii, cum ar fi rezidenţiale, programe de asistenţă maternală, programe de prevenire a abandonului familial şi şcolar şi o grădiniţă cu orar normal, programe de recuperare şi reabilitare, programe educaţionale. Unele dintre activităţile desfăşurate de Fundaţia FARA s-au aflat sub înaltul patronaj al Prinţului de Wales, patronul Fundaţiei FARA.

Diagnosticare auto gratuită în parcarea Shopping City Suceava
În perioada 19 – 25 septembrie, între orele 10:00 şi 19:00, în parcarea Shopping City Suceava, se va desfasoara campania de crestere a siguranţei în trafic iniţită de Unix Road Show. În cadrul Unix Road Show vor fi efectuate gratuit, pentru toate maşinile venite, verificări la sistemul de frânare pe standul de frână; verificarea amortizoarelor pe stand şi verificarea sistemului de iluminat. Fiecare testare durează aproximativ 5 minute, iar la sfârşitul verificărilor specialiştii Unix, asistaţi de reprezentanţii unităţilor service auto partenere vor oferi tuturor automobiliştilor ieşeni detalii despre starea tehnică a autovehiculelor. De asemenea, cei prezenţi vor primi consiliere gratuită şi oferte pentru piese de schimb. În plus, fiecare pasionat de autoturisme se va putea înscrie în programul Card Auto Unix care oferă avantaje şi beneficii de fidelizare fiecărui membru al grupului.
Unix Auto este unul dintre cei mai importanti distribuitori de piese auto din Europa de Est, avand sediul central in Ungaria si un numar de peste 800 de angajati si 20 de filiale deschise in Romania in urmatoarele orase: Suceava, Botosani, Iasi, Bacau, Galati, Constanta, Bucuresti, Buzau, Brasov, Targu Mures, Cluj, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad, Timisoara, Sibiu, Craiova si Pitesti

După inundarea cartierului Iţcani, la SGA Suceava au venit schimbările
Sistemul de Gospodărire a Apelor-SGA Suceava, are un director interimar, după ce titularul postului, Ioan Ungureanu, a fost suspendat din funcţie de către Ministerul Mediului. Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a declarat că postul de şef al SGA a fost preluat cu delegaţie de un angajat al unităţii, respectiv Vasile Păcurari. Ioan Ungureanu a fost suspendat din funcţie în urma incidentului de săptămîna trecută din cartierul Iţcani, unde 35 de case au fost inundate, după ce angajaţii SGA au dat drumul la apa din lacul de acumulare Lipoveni. Ioan Ungureanu fusese numit la conducerea SGA Suceava, în 2007, după demiterea lui Vasile Păcurari. Acesta a fost schimbat din funcţie pentru nereguli manageriale.