În conformitate cu programul tematic de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în trimestrul I din 2012, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava desfăşoară acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea produselor cu preţ redus. În urma controalelor efectuate în primele două luni din 2012 s-au aplicat un număr de 62 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 31 de avertismente şi 31 de amenzi în valoare de 79.400 lei. (SB)
Ţigări fără documente de provenienţă depistate de poliţişti
Ieri la ora 14.20, poliţiştii Compartimentului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni au efectuat o verificare la o societate comercială de tip „întreprindere familială”, cu punct de lucru Piaţa Agroalimentară din municipiul Fălticeni. Cu această ocazie au fost identificate 220 pachete ţigarete, ce erau deţinute în vederea comercializării, în valoare totală de 2.200 lei. Reprezentantul societăţii, a declarat că a cumpărat ţigaretele de la o persoană necunoscută, iar tranzacţia a fost efectuată în zona Bazarului Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”.
Acţiune pe linie silvică desfăşurată de poliţişti
În perioada 14-15 februarie a.c., la nivelul Secţiei poliţie rurală nr. 1 Bogdăneşti a fost organizată o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii prelucrării, transportului şi comerţului ilegal de material lemnos, împreună cu specialişti ai I.T.R.S.V. Suceava. Au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.640 lei. S-a dispus confiscarea cantităţii de 30,16 mc cherestea fag, în valoare de 9.600 lei de la o societate comercială din comuna Râşca şi sancţionarea societăţii cu amendă în valoare de 10.000 lei conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Alte 43 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere au uşurat buzunarele conducătorilor auto cu peste 6.400 de lei, după o acţiune a poliţiştilor din Compartimentul Rutier Fălticeni. Aceştia au executat, joi 26 ianuarie, o acţiune pe raza de competenţă, în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Pe lângă amenzi, au fost reţinute 3 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.
Trei acţiuni ale poliţiei, la nivelul poliţiei municipale şi a secţiilor comunale, s-au derulat miercuri şi joi în zona Fălticeni, ne-a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.
Polițiștii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Bogdăneşti au organizat şi desfăşurat o acţiune vizând prevenirea şi combaterea faptelor ce contravin legislaţiei rutiere ocazia cu care. Au fost controlate 121 de autovehicule, fiind aplicate 53 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.670 lei. Două permise de conducere au fost reţinute. Au fost efectuate 13 testări cu aparatul etilotest, fiind depistat un conducător auto sub influenţa alcoolului.
Ieri, polițiștii Compartimentului de Investigare a Fraudelor Fălticeni, sprijiniţi de agenții de poliţie din cadrul Secţiei Poliţie Rurală nr. 12 Preuteşti, au participat la o acţiune pe raza comunelor Dolheşti şi Forăşti, efectuând verificări pentru combaterea fraudelor vamale, a evaziunii fiscale şi pe linie de contrabandă. Au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.840 lei, pentru încălcarea mai multor prevederi legale, respectiv: legea drepturilor de autor, legea privind protejarea populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite, legislaţia referitoare la circulaţia pe drumurile publice şi cea privind liniştea şi ordinea publică. Au vost verificate 10 societăţi comerciale, 6 intreprinderi familiale şi individuale şi 29 de autovehicule.
Şi tot ieri, la nivelul municipiului Fălticeni, a fost organizată o acţiune în vederea prevenirii faptelor antisociale, fiind constatate 6 infracţiuni. Poliţiştii au aplicat 91 de constravenţii în valoare de 11.785 lei, pentru încărcarea unor prevederi legale. Au fost ridicate în vederea suspendării dreptului de a conduce un număr de 2 permise de conducere. De asemenea, a fost reţinut un certificat de înmatriculare.