Peste 65% din cazurile de rubeolă înregistrate în judeţul Suceava sunt în colectivităţile şcolare din Fălticeni (187 de cazuri dintr-un total de 285 de cazuri consemnate). Sunt afectaţi în special persoanele de sex masculin cu vârsta între 1 şi 27 de ani. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, doar 246 de persoane nu erau imunizate împotriva bolii. Mare parte din cazurile de îmolnăvire au fost consemnate în luna martie. DSP Suceava reaminteşte populaţiei că vaccinarea constituie cel mai eficient mod de a se proteja împotriva acestei boli.
Pentru prima dată de la începutul acestui an, numărul afecţiunilor respiratorii monitorizate de medicii din zona Fălticeni este într-o uşoară scădere. Direcţia de Sănătate Publică Suceava ne-a informat că, în săptămâna 13 – 19 februarie, în zona Fălticeni au fost tratate 578 de cazuri de infecţii ale căilor respiratorii superioare şi 158 de pneumonii. Cele mai multe cazuri, aproape 70%, se înregistrează în continuare în rândul copiilor cu vârste între 0 şi 14 ani.
Infecţii ale căilor respiratorii superioare – 578 cazuri: 52 (0-1 ani), 115 (2-4 ani), 234 (5-14 ani), 119 (15-49), 32 (50-64 ani), 26 (peste 65 ani).
Pneumopatii – 158 cazuri: 9 (0-1 ani), 20 (2-4 ani), 60 (5-14 ani), 42 (15-49), 13 (50-64 ani), 14 (peste 65 ani).
(A|S)
_______________________________________________________
Noi cazuri de rubeolă în rândul elevilor sunt raportate de medicii din judeţul Suceava către Direcţia de Sănătate Publică
Până la începutul săptămânii au fost diagnosticate 24 de cazuri, din care 14 cazuri au fost confirmate de laboratorul DSP, iar restul au fost confirmate epidemiologic.
Conform directorului adjunct al DSP, dr. Cătălina Zorescu, primul caz de rubeolă a fost semnalat pe 16 ianuarie, ulterior fiind şi altele, la elevi de liceu din Suceava, Fălticeni, Vicovu de Sus, Vatra Dornei, un singur caz fiind un elev de şcoală generală.
Anul trecut nu au fost decât 4 cazuri de rubeolă, iar în 2010 au fost 27.
Silviu buculei: Rubeola (sau pojărelul) este o boală respiratorie infecţioasă şi contagioasă, asemănătoare cu rujeola, însă mai puţin gravă, fiind caracteristică vârstei copilăriei. Rubeola apare, de regulă, iarna sau primăvara, epidemiile apărând la fiecare 5 sau 9 ani. Se caracterizează printr-o erupţie cutanată care apare în momentul în care virusul a fost contactat, iar 50% din cazuri pot trece neobservate deoarece simptomele sunt foarte uşoare.(SB)
Ultima raportare a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava arată o creştere cu aproape 20% ca cazurilor de infecţii ale căilor respiratorii, în zona Fălticeni. Raportarea DSP Suceava se referă la intervalul 30 ianuarie – 5 februarie 2012, perioadă în care s-a ajuns la 496 de cazuri de infecţii ale căilor respiratorii superioare şi 163 de cazuri de pneumonie. A fost necesară internarea, pentru tratament, a unui număr de 36 de persoane. În continuare, cele mai afectate categorii sunt copiii cu vârste între 0 şi 14 ani, în total 416 cazuri de îmbolnăvire.
Situaţia pe categorii de vârstă se prezintă astfel:
Infecţii ale căilor respiratorii superioare – 496 cazuri: 45 (0-1 ani), 96 (2-4 ani), 188 (5-14 ani), 107 (15-49), 30 (50-64 ani), 30 (peste 65 ani).
Pneumopatii – 16 cazuri: 20 (0-1 ani), 23 (2-4 ani), 44 (5-14 ani), 34 (15-49), 30 (50-64 ani), 12 (peste 65 ani).
Direcţia de Sănătate Publică Suceava a dat publicităţii cifrele actualizate ale situaţiei infecţiilor respiratorii din Judeţul Suceava. Numărul acestora rămâne constant, respectiv 2163 de cazuri în săptămâna 16 – 22 ianuarie. Faţă de ultima raportare, numărul cazurilor de infecţii respiratorii în zona Fălticeni a crescut, ajungând la 470 (faţă de 328 la raportarea anterioară – n.r.). Potrivit DSP Suceava, în zona Fălticeni au fost înregistrate 351 de cazuri de infecţii ale căilor respiratorii superioare (o creştere cu 23 de cazuri) şi 119 pneumonii acute (o creştere cu 12 cazuri). Cum era de aşteptat, cifrele au crescut în rândul elevilor după efectuarea triajului epidemiologic, odată cu reluarea activităţii în şcoli.
Repartizarea pe categorii de vârstă:
351 cazuri – infecţii ale căilor respiratorii superioare (IACRS): 45 cazuri la categoria 0-1 ani, 76 la categoria 2-4 ani, 111 la categoria 5-14 ani, 69 la categoria15-49 de ani, 29 la categoria peste 65 de ani. Internări – 5 cazuri.
119 cazuri – pneumonii acute: 17 cazuri la categoria 0-1, 17 la categoria 2-4 ani, 25 la categoria 5-14 ani, 31 la categoria 15-49 de ani, 18 la categoria 50-64 de ani, 11 la categoria peste 65 de ani. Internări – 13 cazuri.
Numărul cazurilor de infecţii respiratorii raportate pentru perioada 9 – 15 ianuarie a crescut cu aproape 20% în zona Fălticeni faţă de prima perioadă de raportare din acest an. Astfel, în ceea ce priveşte infecţiile căilor respiratorii superioare, în perioada raportată de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în zona Fălticeni s-au înregistrat 328 de cazuri, cele mai multe, 107, în rândul copiilor cu vârsta între 5 şi 14 ani. La aceeaşi categorie de vârstă au crescut şi numărul cazurilor de pneumonii acute. Numărul total al pneumoniilor acute a fost de 106 în săptămâna raportată. Un număr de 51 de persoane au fost internate, necesitând asistenţă medicală de specialitate, cele mai multe internări, 21 la număr, au fost în rândul copiilor cu vârsta între 0 şi 1 an. Infecţiile respiratorii ar putea avea în continuare o curbă ascendentă după finalizarea triajului epidemioplogic efectuat odată cu reluarea activităţii şcolare.
Potrivit datelor statistice făcute publice de Direcţia de Sănătate Publică Suceava (DSP), în săptămâna 2 – 8 ianuarie a.c., în judeţul Suceava s-au înregistrat 2084 de cazuri de infecţii ale căilor respiratorii superioare, şi 730 de cazuri de pneumonii acute, în egală măsură fiind afectate toate categoriile de vârstă. Peste 150 de bolnavi au necesitat internarea în unităţile spitaliceşti din judeţ.
În zona Fălticeni, statistica DSP Suceava arată că s-au înregistrat 283 cazuri de infecţii ale căilor respiratorii superioare (45 cazuri / 0-1 ani, 71 cazuri /2-4 ani, 64 cazuri / 5-14 ani, 65 cazuri / 15-49 ani, 16 cazuri / 50-64 ani, 22 cazuri / peste 65 de ani). Un număr de 14 cazuri au necesitat internarea. În ceea ce priveşte pneumoniile acute, în prima săptămână a noului an s-au înregistrat 78 de cazuri, 19 necesitând internarea (10 cazuri / 0-1 ani, 13 cazuri / 2-4 ani, 15 cazuri / 5-14 ani, 17 cazuri / 15-49 ani, 11 cazuri / 50-64 ani, 12 cazuri / peste 65 de ani).
În intervalul menţionat nu au fost monitorizate afecţiuni clinice compatibile cu gripa. În judeţul Suceava au fost vaccinate antigripal, până în prezent, 10.444 persoane, existând un stoc de 4956 de doze de vaccin.