mihai eminescu

Această etichetă este asociată cu 6 articole

“Numai Poetul” – concurs interşcolar la Fălticeni

Cât de multe ştii despre viaţa şi opera poetului naţional Mihai Eminescu? Este întrebarea la care vor găsi răspuns elevii care vor participa la a şasea ediţie a concursului interşcolar „Numai Poetul”. Concursul este organizat de Şcoala nr. 6 „Ioan Ciurea”şi se va desfăşura sâmbătă, 28 ianuarie, ora 10, în Sala “Aurel Băeşu” a Muzeului de Artă “Ion Irimescu”. Potrivit doamnei prof. Ermolania Dan, consilier educativ, în competiţie s-au înscris echipaje de la 10 şcoli generale, din oraş şi din zona Fălticeni.

Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat la Fălticeni

Iubitorii de cultură din Fălticeni au fost prezenţi în număr mare la evenimentul omagial dedicat poetului Mihai Eminescu, sâmbătă 14 ianuarie, în Sala „Aurel Băeşu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu”. Învitaţi în mijlocul publicului fălticenean au fost criticul literar Isabel Vintilă şi poetul Ovidiu Vintilă, care au dezbătut două teme mai puţin abordate vizavi de opera celui mai mare poet român. Este vorba de ortodoxia lui Mihai Eminescu şi de o analiză asupra ultimei părţi a vieţii lui Mihai Eminescu, din prisma celei mai recente apariţii editoriale care tratează viaţa poetului, „Eminescu în captivitatea nebuniei”, autor Theodor Codreanu. În urmă cu câteva zile, autorul a primit marele premiul al Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Suceava. Evenimentul a avut şi o contribuţie fălticeneană. Este vorba de prezentarea romanului „Lumină de lună” al fălticenencei Niculina Prundeanu, omagiul adus poetului de muzeograful Gabriela Curtui şi de interpretarea de către Catinaca Dăscălescu a unor melodii pe versurile lui Mihai Eminescu.

Poetul Mihai Eminescu comemorat în prima zi a festivalului de teatru de la Fălticeni

Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţiului s-a aflat în fruntea unui sobor de preoţi din Protopopiatul Fălticeni care, la orele prânzului, a săvârşit o slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu, în Biserica “Adormirea Domnului” din municipiul Fălticeni. Cu acelaşi prilej au fost pomenite toate personalităţile culturale ale Fălticeniului. Au fost de faţă actorii Eusebiu Ştefănescu, Draga Olteanu Matei, cantautoarea Maria Gheorghiu, primarul Vasile Tofan, viceprimarul Gheorghe Aldea, consilieri locali,alături de aproape 100 de fălticeneni. Asociaţia Fălticeni Cultural a depus o coroană de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu, din curtea Muzeului de Artă “Ion Irimescu”.

Galerie foto:

Concursul „Numai Poetul…”, ediţia a V-a

A devenit o tradiţie ca două şcoli din Fălticeni, Şcoala Nr. 2 „Ion Irimescu” şi Şcoala Nr. 6 „Ioan Ciurea”, să se întâlnească, într-o zi din luna februarie pentru a se întrece în cunoştinţe despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. Anul acesta, întâlnirea a avut loc la Şcoala „Ion Irimescu”, pe 22 februarie. Concursul a cuprins trei probe: cunoştinţe despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu (incluzând şi recunoaştere de poezii), recitare şi desen artistic. „Faţă de ediţiile anterioare, juriul a avut o misiune mult mai grea, nereuşind să-i departajeze pe concurenţi, nici măcar după temuta probă de baraj. Membrii juriului au acordat ambelor echipaje premiul I”, ne-a spus profesor de limba română, Alina Pintilii. (Silviu Buculei)

Mihai Eminescu sărbătorit de senioarele fălticenene

Sub semnul poetului Mihai Eminescu, senioarele fălticenene au dedicat prima întâlnire culturală din 2011, prima întâlnire culturală a senioarelor fălticenene din anul 2011 a marcat aniversarea “luceafărului poeziei româneşti”. Evenimentul , „Şi noi îl iubim pe Eminescu”, a fost găzduit de Biblioteca municipală “Eugen Lovinescu” din Fălticeni, joi, 13 ianuarie. Doamna Nicoleta Hoştinariu, şefa bibliotecii fălticenene, ne-a informat că alături de cele 30 de senioare, a fost prezent primarul Vasile Tofan şi scriitorii locali Geo Nichita şi Alexa Paşcu. În deschiderea întâlnirii un grup de elevi de la Şcoala “Nicolae Stoleriu” Baia, coordonat de profesor Mirabela Apopei a interpretat melodii pe versuri scrise de Mihai Eminescu. Poetul Alexa Paşcu a pregătit un pseudo-interviu “De vorbă cu Mihai Eminescu despre societatea romanească de azi”. Cadrele didactice pensionare Sorana Dorneanu, Mioara Gafencu, Zenovia Stafie au recitat din lirica eminesciană, au citit din cugetările poetului şi au readus în memoria celor prezenţi aspecte din biografía lui Eminescu. Profesoara Iuliana Lupu, a vorbit celor prezenţi despre “Eminescu şi fizica”, atmosfera fiind “completată” cu cântece pe versuri eminesciene în interpretarea profesoarei Catinca Dăscalescu. În holul bibliotecii a fost organizată o expoziţie de carte cu opere semnate de Mihai Emiescu.

Vreme trece, vreme vine…

Sâmbătă, 15 ianuarie 2011, ora 10 în organizarea Muzeului de Artă “Ion Irimescu
(Sala “Pictor Aurel Băeşu”)
eveniment comemorativ
“Vreme trece, vreme vine…”

În program:
Actualitatea lui Eminescu
prezintă conf. univ. dr. Daniela Petroşel

Eminescu în programa de liceu
prezintă inspector prof. Eleonora Bulboacă

Itinerar eminescian
expoziţie documentar – literară

Recital de muzică şi poezie

Accesări

  • 789,465

Categorii

Arhive

toateBlogurile.ro

CRONICA TV – VIDEO ŞTIRI

proba CAR Invatamant

logo-tjobs

Locuri de munca in tara si strainatate

banner_internjobs.ro320x250_2

Twitter Updates

curs valutar

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 5,130 other followers