Numărul cazurilor de rujeolă din judeţul Suceava a crescut în ultima perioadă fiind inregistrate 63 de cazuri, la persoane cu vârste cuprinse între 6 luni şi 33 de ani, din care 35 de persoane sunt de sex masculin.
Conform unui comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, din totalul de de 63 de pacienţi, 52 au fost internaţi în secţiile de boli infecţioase, 38 dintre ei nefiind imunizaţi împotriva bolii. Doar 9 cazuri de îmbolnăvire au fost înregistrare în colectivităţi şcolare, restul îmbolnăvirilor fiind sporadice şi înregistrate la persoane care nu frecventează astfel de colectivităţi (vârstă antepreşcolară sau adulţi). Din totalul de cazuri înregistrate 23 au fost confirmate de laborator, 6 cazuri confirmate epidemiologic, iar pentru restul probele sunt în lucru.
Rubeola evoluează în 39 de colectivităţi şcolare din judeţ, fiind înregistrate 497 de cazuri – pacienţi. Din acest total, 461 de persoane nu erau imunizate împotriva bolii. Primul caz a fost înregistrat în 17 ianuarie 2012, urmând o creştere progresivă a numărului de îmbolnăviri. În ianuarie 4 cazuri, în februarie 43 de cazuri, în martie 335 de cazuri, iar restul în luna aprilie. Din cele 497 de cazuri 288 sunt persoane de sex masculine, pacienţii având vârste de la 3 luni la 27 de ani.
În ceea ce priveşte distribuţia pe teritorii, la Fălticeni s-au înregistrat 348 de cazuri, la Suceava 66 de cazuri, la Cîmpulung Moldovenesc 44 cazuri, la Rădăuţi 20 cazuri, la Vatra Dornei sunt 17 cazuri iar la Gura Humorului au fost înregistrate 2 cazuri. 71 de cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate în urma analizelor de laborator, restul fiind diagnosticate clinic şi epidemiologic.
Medicii informează că vaccinarea constituie cel mai eficient mod de a se proteja împotriva acestor boli.
Peste 65% din cazurile de rubeolă înregistrate în judeţul Suceava sunt în colectivităţile şcolare din Fălticeni (187 de cazuri dintr-un total de 285 de cazuri consemnate). Sunt afectaţi în special persoanele de sex masculin cu vârsta între 1 şi 27 de ani. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, doar 246 de persoane nu erau imunizate împotriva bolii. Mare parte din cazurile de îmolnăvire au fost consemnate în luna martie. DSP Suceava reaminteşte populaţiei că vaccinarea constituie cel mai eficient mod de a se proteja împotriva acestei boli.
În judeţul Suceava, numărul elevilor bolnavi de rubeolă s-a dublat în această săptămână, ajungând la 190 cazuri, faţă de circa 100 la începutul săptămânii trecute, zilnic fiind raportate Direcţiei de Sănătate Publică Suceava cel puţin 10 cazuri noi.
Conform directorului adjunct a DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, sunt afectaţi de rubeolă elevi din 18 unităţi de învăţământ din judeţ, majoritatea de liceu, dar au început să fie afectaţi şi elevi din clasele VII-VIII, de asemenea nevaccinaţi împotriva rubeolei. Cele mai multe cazuri sunt la Fălticeni şi zona aferentă, urmând Suceava, Rădăuţi şi Câmpulung.
Întrucât rubeola s-a extins în şcoli din judeţ şi dat fiind faptul că este o boală cu transmitere aerogenă – prin tuse, strănut, vorbit –, DSP a recomandat şcolilor afectate să nu organizeze în această perioadă serbări şi activităţi colective, mai ales acolo unde se înregistrează numeroase cazuri de rubeolă.
În paralel cu rubeola, în judeţ evoluează un focar de rujeolă la Vama, majoritatea cazurilor fiind copiii nevaccinaţi. Sunt afectaţi de rujeolă 16 copii cu vârste cuprinse între 1 şi 11 ani, boala izbucnind în comunitatea de romi din Vama. Primii bolnavi au fost 3 copii romi nevaccinaţi, care apoi au molipsit alţi copii, la joacă.
Vaccinarea antirubeolă a început abia în 2005, imunizarea antirujeolă există mai demult, numai că mulţi părinţi, în special din comunităţile de romi, refuză vaccinul. Medicul spune că, în campania de vaccinare desfăşurată în şcolile din judeţ la începutul acestui an, din totalul copiilor catagrafiaţi doar jumătate au fost imunizaţi împotriva rujeolei, unii din cauza refuzului părinţilor, alţii fiindcă aveau contraindicaţie la vaccinare. Rujeola sau pojarul are un potenţial extrem de contagios, cu risc de complicaţii precum otite, laringite, bronho-pneumonii, encefalite. Vaccinarea este singura măsură de protecţie împotriva acestei boli, vaccinul administrându-se în două doze, la vârsta de un an şi în clasa I. Vaccinul este bine tolerat de organism şi protejează şi împotriva rubeolei, şi a oreionului, a precizat dr. Zorescu. (SB)
Boala se ţine de locuitorii zonei Fălticeni. Ultima statistică dată publicităţii de Direcţia de Sănătate Publică Suceava arată că, în săptămâna 20-26 februarie, peste 700 de persoane cu afecţiuni respiratorii au fost nevoite să treacă pragul cabinetelor medicale pentru tratament. Este vorba de 564 de persoane care prezentau afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, respectiv 152 de persoane în care s-a pus diagnosticul pneumonie. În continuare, cele mai afectate categorii de vârstă sunt cele cuprinse între 0 şi 14 ani. Pentru tratament de specialitate, în cazul a 53 de persoane s-a dispus internarea.
Infecţii ale căilor respiratorii superioare – 564 cazuri: 59 (0-1 ani), 100 (2-4 ani), 220 (5-14 ani), 108 (15-49), 46 (50-64 ani), 31 (peste 65 ani).
Pneumopatii – 152 cazuri: 9 (0-1 ani), 28 (2-4 ani), 46 (5-14 ani), 33 (15-49), 14 (50-64 ani), 22 (peste 65 ani).
În paralel cu afecţiunile respiratorii, în zona Fălticeni se manifestă o creştere a cazurilor de rubeolă, La nivel judeţean sunt înregistrate 70 de cazuri, majoritatea pacienţilor fiind elevi din zona Fălticeni, situaţie confirmată pentru Cronica de Fălticeni de oficiali ai Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.
(A|S)
Pentru prima dată de la începutul acestui an, numărul afecţiunilor respiratorii monitorizate de medicii din zona Fălticeni este într-o uşoară scădere. Direcţia de Sănătate Publică Suceava ne-a informat că, în săptămâna 13 – 19 februarie, în zona Fălticeni au fost tratate 578 de cazuri de infecţii ale căilor respiratorii superioare şi 158 de pneumonii. Cele mai multe cazuri, aproape 70%, se înregistrează în continuare în rândul copiilor cu vârste între 0 şi 14 ani.
Infecţii ale căilor respiratorii superioare – 578 cazuri: 52 (0-1 ani), 115 (2-4 ani), 234 (5-14 ani), 119 (15-49), 32 (50-64 ani), 26 (peste 65 ani).
Pneumopatii – 158 cazuri: 9 (0-1 ani), 20 (2-4 ani), 60 (5-14 ani), 42 (15-49), 13 (50-64 ani), 14 (peste 65 ani).
(A|S)
_______________________________________________________
Noi cazuri de rubeolă în rândul elevilor sunt raportate de medicii din judeţul Suceava către Direcţia de Sănătate Publică
Până la începutul săptămânii au fost diagnosticate 24 de cazuri, din care 14 cazuri au fost confirmate de laboratorul DSP, iar restul au fost confirmate epidemiologic.
Conform directorului adjunct al DSP, dr. Cătălina Zorescu, primul caz de rubeolă a fost semnalat pe 16 ianuarie, ulterior fiind şi altele, la elevi de liceu din Suceava, Fălticeni, Vicovu de Sus, Vatra Dornei, un singur caz fiind un elev de şcoală generală.
Anul trecut nu au fost decât 4 cazuri de rubeolă, iar în 2010 au fost 27.
Silviu buculei: Rubeola (sau pojărelul) este o boală respiratorie infecţioasă şi contagioasă, asemănătoare cu rujeola, însă mai puţin gravă, fiind caracteristică vârstei copilăriei. Rubeola apare, de regulă, iarna sau primăvara, epidemiile apărând la fiecare 5 sau 9 ani. Se caracterizează printr-o erupţie cutanată care apare în momentul în care virusul a fost contactat, iar 50% din cazuri pot trece neobservate deoarece simptomele sunt foarte uşoare.(SB)