suprafaţă

Această etichetă este asociată cu 3 articole

13.000 de fermieri au cerut subvenţia pe suprafaţă

În cadrul campaniei SAPS pe anul 2012, au fost depuse, până acum,în judeţul Suceava, în jur de 13.000 de cereri de sprijin, pentru o suprafaţă de peste 41.000 ha.
Conform ing. Angela Coroleucă, directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, anul acesta toate solicitările au fost făcute prin intermediul aplicaţiei IPA online, un program informatic gratuit, cu ajutorul căruia agricultorii au posibilitatea identificării şi digitizării parcelelor, implicit şi pe cea a declarării suprafeţei.
Campania pe 2012 de primire a solicitărilor pentru plăţile directe pe suprafaţă are loc în perioada 1 martie – 15 mai, interval în care nu se aplică niciun fel de penalizări. În schimb, în cazul dosarelor înaintate în intervalul 16 mai – 11 iunie, se vor percepe penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Cererile aduse după 11 iunie nu vor mai fi admise la calculul plăţii pentru anul în curs.
Angela Coroleucă a declarat că sistemul IPA online funcţionează de mai bine de doi ani, însă puţini sunt agricultorii care se descurcă să-şi actualizeze, de acasă sau din biblioneturile locale, situaţia suprafeţelor, astfel încât să poată accesa subvenţiile agricole, motiv pentru care fermierii sunt ajutaţi de către consilierii APIA.
Fermierii care exploatează suprafeţe mai mari de 50 ha vor veni cu documentaţia direct la Centrul Judeţean Suceava al APIA, ceilalţi agricultori putându-se prezenta la centrele locale la care sunt arondate comunele în care locuiesc, respectiv la cele din Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Siret, Rădăuţi, Vatra Dornei, Vicovu de Sus şi Botoşana.
În campania din 2011, APIA Suceava a înregistrat 57.655 de cereri, pentru o suprafaţă de 210.038 ha. (SB)

12.000 de fermieri sunt aşteptaţi de APIA Fălticeni să depună cererile pentru sprijin pe suprafaţă în anul 2012

În jur de 12.000 de fermieri din zona Fălticeni vor primi acasă invitaţii în care se specifică data şi ora când sunt aşteptaţi la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Fălticeni pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2012. Şeful centrului APIA Fălticeni, ing.dr. Eugen Iordăchescu, ne-a informat că perioada de primire a cererilor este 1martie-15 mai 2012, fără penalizări, respectiv 16 mai – 11 iunie cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. Până la debutul acţiunii amintite, în cele 20 de localităţi arondate centrului APIA de la Fălticeni se desfăşoară campania de informare „Lucrezi pâmântul, depui cerere, primeşti fonduri europene şi naţionale! APIA de aşteaptă!”, în cadrul căreia fermierii sunt informaţi cu privire la fondurile destinate schemelor/ măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2012, precum şi modalitatea de accesare a acestora.

APIA Fălticeni pregăteşte prima campanie din 2012

Centrul APIA de la Fălticeni pregăteşte noua campanie de depunere a cererilor de subvenţii pentru terenuri agricole, păşuni şi fâneţe, campanie care va debuta pe data de 1 martie 2012. Şeful centrului APIA Fălticeni, Eugen Iorgăchescu, ne-a informat că în zona Fălticeni sunt aproximativ 12.000 de fermieri care pot depune cereri de plată pe suprafaţă. În acelaşi timp, centrul de la Fălticeni a efectuat plăţi pentru subvenţiile aferente anului 2011 către 98% dintre fermierii din cele 12 localităţi arondate.

Accesări

  • 789,252

Categorii

Arhive

toateBlogurile.ro

CRONICA TV – VIDEO ŞTIRI

proba CAR Invatamant

logo-tjobs

Locuri de munca in tara si strainatate

banner_internjobs.ro320x250_2

Twitter Updates

curs valutar

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 5,130 other followers